Rogob carne si mezeluri
20 Joburi disponibile
Suntem o echipă de peste 800 de entuziaști, care avem scopul comun să delectăm și să impresionăm consumatorii cu produse excepționale ce se deosebesc prin calitate înaltă, aspect și gust deosebit.
Fondată în 1997, compania a evoluat activ și în prezent este cea mai mare și modernă întreprindere de producere a mezelurilor și delicateselor din carne în asortiment larg de peste 300 de poziții/denumiri de produse, cu o capacitate de fabricare de până la 80 tone de produs finit zilnic, iar standardele implementate au fost înalt apreciate de demnitarii europeni în cadrul vizitelor la întreprindere.
Am dezvoltat împreună o rețea comercială modernă ce cuprinde 60 de magazine specializate ROGOB și markete de proximitate ROGOB FOODMART, care au fost concepute ca design, proiectate și echipate după principiul de retail european. Peste 20 de markete includ modulul nou de prestare a serviciilor în alimentația publică – ROGOB GRILL CAFE, unde preponderent se oferă un asortiment larg de bucate delicioase din carne.
Produsele întreprinderii pot fi găsite pe rafturile celor mai mari rețele comerciale din țară din domeniul retail-ului modern și celui tradițional: Kaufland, Metro, Nr1, Local, Bonus, Fourchette, Green Hills, Welmart, Jardi, Merci care cuprind 130 de supermarketuri, hypermarketuri și cash&carry. Mezelurile și delicatesele marca ROGOB sunt expuse spre vânzare în peste 4.000 de puncte de vânzare din comerțul tradițional în toată țara.
În continuare, suntem hotărâți să creștem, de aceea suntem mereu în căutarea celor cu adevărat pasionați de ceea ce fac. Sigur ești printre ei, deci există un loc pentru Tine la Rogob!
Cautare după companii
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳